Ceea ce femeile numesc "povară mentală" și "muncă emoțională" este doar anxietate auto-creată pe care și-o impun pe ele însele, asumându-și din ce în ce mai multe responsabilități fără să li se ceară. Apoi aceeași femeie se întoarce și prezintă acest stres autoimpus ca pe o formă de sacrificiu, folosindu-l pentru a-și face partenerul să se simtă vinovat, ca și cum ar face totul singur în relație. O mare parte din presiune vine din sarcini impulsive, neesențiale, care nu trebuie făcute imediat sau deloc. Dar odată ce stresul depășește un prag personal, este proiectat asupra soților lor, ca și cum ar fi datoria lor să absoarbă și să-l repare. Ceea ce face totul și mai frustrant este inconsistența. Când chiar nu vor să facă ceva, pot spune clar și ferm nu. Dar când mintea lor îi împinge să se suprasolicite, brusc devine "povară mentală" și muncă emoțională pe care altcineva trebuie să o gestioneze. În acel moment, nu mai este responsabilitate, devine o presiune creată de el însuși care afectează sănătatea lor mintală, iar apoi partenerul este învinovățit că nu a rezolvat problema. Bărbații sunt practic învinuiți pentru o problemă imaginară.