În discursul artei contemporane, prefixul "post-" devine o modalitate prin care oamenii își revendică teritoriul, mai degrabă decât o cotitură filosofică coerentă. Termenul "artă post-AI" este fundamental incoerent. Nu poți "posta" ceva ce încă se desfășoară. AI-ul nu este o eră care s-a încheiat; Este o condiție de structurare. Nu e ca "postbelic" sau "post-industrial". Este mai aproape de electricitate sau limbaj, ceva ce nu ieși. Îl integrezi, îl ignori, îl abuzezi sau îl inovezi, dar nu treci mai departe. "Post-AI" pretinde că oboseala de noutate înseamnă schimbare istorică. Termenul ignoră agenția creativă a artiștilor care lucrează efectiv cu AI. Chiar dacă folosești "post-" în sensul de "conștient critic de", asta nu descrie o nouă epocă. Descrie doar maturitatea în aceeași condiție. Vezi manifestul meu Noua Realitate mai jos...