Sper cu adevărat că, după tot zgomotul, șilingii, clădirea, monitorizarea prețurilor, spargeri, reparări, transporturi; impulsul nesfârșit pentru infrastructură fără încredere, descentralizată, verificabilă și privată, care refuză să trădeze oamenii care depind de ea... Acest moment nu este amintit ca un ciclu de hype, o tendință trecătoare sau doar un meta. Sper să fie momentul în care umanitatea și-a revenit: În momentul în care am încetat să mai tolerăm extracția, supravegherea și asimetria, și a început să ceară suveranitatea ca condiție implicită. Sper ca acest lucru să se încadreze în instinctul nostru colectiv, că oamenii merită sisteme care să-i respecte, că intimitatea nu este subversiune, ci normalitate, Iar această suveranitate este ceva ce trebuie să construim și să impunem, nu ceva ce primim de la instituții, guverne sau autorități de reglementare. Pentru că dacă această mișcare se estompează fără a lăsa o amprentă de neșters, Supravegherea câștigă implicit. Și rămânem mereu prinși într-un panopticon al propriei noastre complacențe. Continuă să construiești acum, renașterea confidențialității abia a început.