Unii oameni își protejează sănătatea mintală dorind foarte puțin. Ei termină ziua, închid totul și merg mai departe. Tranzacționarea nu permite acest tip de liniște. Odată ce îți antrenezi mintea să caute oportunități, aceasta nu se oprește niciodată cu adevărat. Fiecare tranzacție profitabilă evidențiază pe cea pe care ai ratat-o. Fiecare bornă atinsă expune imediat următoarea de deasupra. Satisfacția devine temporară pentru că îmbunătățirea este mereu vizibilă, mereu măsurabilă, mereu puțin inaccesibilă. În timp, a împinge mai tare încetează să mai fie o alegere și devine un obicei. Mai multe hărți. Mai multe ședințe. Mai multe strategii. Mai multă presiune să performezi. Încetinirea se simte periculoasă, ca și cum ai rămâne în urma unei curbe invizibile pe care toți ceilalți ar putea să o urmărească. La început, această intensitate dă roade. Îți dezvolți disciplina mai repede decât majoritatea. Execuția ta se ascuțește. Toleranța ta la risc crește. Rezultatele vin și întăresc convingerea că implicarea constantă este prețul succesului. Dar piața nu îți arată costul de la început. Fără pauze deliberate, sistemul tău nu se recuperează niciodată. Corpul tău rămâne alert mult timp după ce ecranele sunt oprit. Zilele profitabile încă par grele. Pierderile persistă mai mult decât ar trebui. Stresul nu vine din schimburi proaste — vine din faptul că nu părăsești niciodată complet jocul. În cele din urmă, iese la suprafață ca oboseală. Ceață mentală. Dificultăți în somn. O tensiune constantă de fundal. Uneori chiar panică, nu din frică, ci din cauza suprasolicitării prelungite. Nu este vorba despre a fi nerecunoscător. Traderii ambițioși nu urmăresc banii doar — ei răspund unei presiuni interioare care nu știe cum să se oprească. A trăi într-un mod permanent de înaltă performanță te erodează încet, chiar dacă curba acțiunilor continuă să urce. Poate că creșterea reală în comerț nu înseamnă reducerea ambiției. Este vorba despre a învăța când să aplici asta....