🚨 Am mai văzut comete. 3I/ATLAS este diferit. Am urmărit cu atenție 3I/ATLAS — și tocmai când părea familiar, ne-a surprins din nou. Imagini noi dezvăluie un jet îngust, orientat spre Soare, care se întinde pe aproape 400.000 de kilometri, mult mai lung și mai clar decât orice vedem în mod normal la comete. Aici devine ciudat. Dacă această strălucire ar fi cauzată de praful normal de cometă, nu ar trebui să existe. Granulele mici de praf sunt împinse înapoi de lumina soarelui aproape imediat. Nu pot supraviețui unei călătorii atât de lungi spre Soare. Pentru a explica ceea ce vedem, particulele trebuie să fie mult mai mari decât praful obișnuit, suficient de grele pentru a rezista presiunii solare — dar nu prea mari, altfel gazul care iese din obiect nu le-ar putea transporta deloc. Este un echilibru incredibil de strâns. Și mai tulburător este precizia. Jetul este strâns concentrat, ca și cum materialul ar fi eliberat dintr-o mică pată specifică de la suprafață. Cometele naturale se comportă de obicei haotic. Asta nu. Pare organizat. Controlat. Fizica poate încă explica ceea ce vedem — dar doar cu greu. Un detaliu cheie lipsește încă: cât de repede se deplasează avionul. Dacă se dovedește a fi prea rapid, explicația cu cometa naturală s-ar putea să nu mai funcționeze. Așa cum a spus odată Erwin Schrödinger, "Sarcina nu este să văd ceea ce nimeni nu a văzut, ci să gândesc ceea ce nimeni nu a gândit încă, despre ceea ce vede toată lumea." Și acum, toată lumea urmărește 3I/ATLAS... dar nimeni nu este pe deplin sigur ce este cu adevărat. 👀 #3IATLAS #3Iatlascomet #interstellarobject

Fizica cuantică rescrie tot ce știm despre realitate, chiar și sensul morții. Adânc în lumea ciudată a particulelor subatomice, cercetătorii au descoperit că timpul, spațiul și materia se comportă într-un mod care sfidează bunul simț. Particulele pot exista în două locuri simultan, pot schimba comportamentul când sunt observate și chiar par influențate de evenimente viitoare. În acest cadru ciudat, conștiința nu este doar un martor pasiv, ci ar putea fi o parte cheie a modului în care se formează realitatea. Acest lucru i-a condus pe unii oameni de știință și filosofi la o idee îndrăzneață: ce-ar fi dacă conștiința nu se termină când se termină corpul? Teorii precum biocentrismul sugerează că conștientizarea nu este un produs al universului, ci însăși fundația, o forță creatoare care modelează însăși realitatea. Din această perspectivă, moartea nu este un punct complet, ci o schimbare, ca schimbarea frecvențelor într-un câmp cosmic infinit. Sinele poate să nu dispară, ci să treacă la un alt nivel de existență în peisajul cuantic. Chiar și timpul însuși pare să-și piardă limitele în fizica cuantică. Unele experimente arată că particulele pot "decide" starea lor ulterior, ca și cum timpul ar putea curge atât înapoi, cât și înainte. Dacă asta e adevărat, atunci poate că nici viața nu este liniară. Moartea ar putea fi mai puțin un sfârșit și mai mult o transformare, o trecere către un alt strat al realității dincolo de percepția noastră actuală. În universul cuantic, sfârșiturile pot fi pur și simplu începuturi deghizate. 🌌 Sursa: Quantum Foundations Research Group & Journal of Theoretical Physics, 2025.

Cercetări noi arată că universul *nu este* o simulare. Nu se poate. Un studiu revoluționar realizat de fizicieni de la Universitatea British Columbia Okanagan a vizat direct populara "ipoteză a simulării", susținând că universul nostru nu poate fi niciodată o simulare pe calculator. Echipa a combinat fizica, logica și matematica pentru a explora dacă realitatea ar putea fi construită din reguli computaționale brute, așa cum sugerează unele teorii ale gravitației cuantice. Care este concluzia lor? Realitatea conține adevăruri pe care niciun algoritm, oricât de avansat, nu le poate replica vreodată. Bazându-se pe teorema incompletitudinii lui Gödel, ei susțin că unele aspecte ale universului — cunoscute sub numele de adevăruri gödeliene — sunt fundamental indecidabile de orice sistem bazat pe calculator. Aceasta pune la îndoială una dintre cele mai îndrăznețe întrebări din filosofia și știința modernă: Trăim într-un univers simulat? Potrivit autorilor studiului, chiar dacă o ființă superinteligentă ar construi o simulare, aceasta ar fi totuși limitată de procese algoritmice. Dar universul nostru, spun ei, nu este complet algoritmic. Asta înseamnă că nu poate fi simulat — nici acum, nici niciodată. Așa cum explică coautorul Dr. Lawrence Krauss, orice adevărată "teorie a totului" trebuie să depășească calculul. Se pare că elementele de bază ale spațiului și timpului pot fi prea reale pentru a fi falsificate. Sursa: Smilga, W., & Krauss, L. (2025). Consecințele indecidabilității în fizică asupra teoriei tuturor. Jurnalul de Aplicații ale Holografiei în Fizică.