Chiar mă deranjează chestia asta cu "linia națională a sărăciei de 140.000 de dolari". Cel mai important element din calculul simplu al supraviețuirii @profplum99 este 32.773 de dolari pentru îngrijirea copiilor. Dacă plătești atât de mult pentru îngrijirea copiilor, nu este cu adevărat o problemă de sărăcie, ci mai degrabă un eșec al politicilor socioeconomice, mai ales politica muncii în centrele urbane dense. Ceea ce explică acest articol nu este cu adevărat o problemă de sărăcie sau chiar inflație, ci un caz clasic al "bolii Baumol": sectoarele de servicii cu productivitate scăzută, intensive în muncă, precum îngrijirea copiilor, educația și sănătatea, cresc brusc în costuri, chiar dacă prețurile reale, bunurile manufacturate și alimentele produse în masă scad brusc! Da, "biletul de participare" la viața clasei de mijloc (creșterea copiilor, menținerea sănătății, mersul la muncă) este acum dominat de servicii din sectorul stagnant, ale căror costuri relative au explodat. Dar doi tineri adulți și doi copii care se descurcă cu un venit total de 140.000 de dolari nu înseamnă "sărăcie". Cel mai probabil, cu 140.000$ ai avea aer condiționat, smartphone-uri, mașini decente, asigurare medicală prin muncă și acces la haine, electrocasnice și mobilier ieftine și decente. Desigur, acesta este un buget pentru nevoi de bază pentru doi tineri adulți și doi bebeluși. Dar ce se întâmplă cu doi adulți mai în vârstă și doi copii care intră la facultate? Sau doi adulți care trăiesc în cartiere dificile și școli publice proaste și doresc o educație privată mai bună pentru cei doi copii ai lor de vârstă școlară? Pe de altă parte, dacă ești DINK (venit dublu fără copii), ceea ce de fapt sunt din ce în ce mai mulți, ești chiar modest confortabil și îți permiți să iei vacanțe și să mănânci regulat în oraș. Asta nu este "sărăcie" după nicio definiție tipică. Așadar, problema de bază pe care Mike Green a explicat-o în articolul său devenit viral nu este cu adevărat "sărăcia", ci un caz de dezechilibru socio-economic, deoarece productivitatea, serviciile stagnante reprezintă o parte tot mai mare a vieții moderne și ne lipsesc instituțiile care să le deservească. Aceasta a dus la cererea pentru imigrație fără acte și forță de muncă ieftină, care la rândul său a devenit cel mai mare strigăt de luptă pentru reacția populistă. Oamenii vor servicii mai ieftine, intensive în forță de muncă, dar nu vor forță de muncă mai ieftină. Așadar, trebuie să fim dispuși să acceptăm 1) soluții mai socializate și mai puțin eficiente; 2) utilizarea mai mică a acestor servicii; 3) să plătească mai mult pentru astfel de servicii consumând mai puțin în alte părți. Oricum, redefinirea liniei naționale a sărăciei și oferirea de asistență tipică pentru sărăcie ar fi exact o modalitate greșită și zadarnică de a o aborda, deoarece diagnostichează fundamental greșit problema de bază. Nu vreau în niciun fel să minimalizez importanța problemei. Este clar că a rezonat larg cu un motiv: este o problemă reală! Dar diagnosticul corect este un prim pas spre o vindecare adevărată!