În timpul Proiectului Manhattan, oamenii de știință ai guvernului american au realizat experimente dubioase pe oameni pentru a înțelege efectele plutoniului asupra corpului, fără consimțământ informat. Între 1945 și 1947, 18 pacienți spitalizați (majoritatea considerați în stadiu terminal) au fost injectați în secret cu plutoniu. Ai citit bine. Unul dintre ei, Albert Stevens, diagnosticat greșit cu cancer gastric terminal, a acumulat cea mai mare doză de radiații cunoscută la un om: 64.000 milisieverts (mSv) în ~21 de ani de viață după injecție. Pentru comparație: • Americanul mediu obține aproximativ 6,2 mSv pe an din surse naturale (raze cosmice, radon, roci) și din surse medicale. Totalizând aproximativ 490 mSv pe o durată de viață de 79 de ani. • Lucrătorii americani în radiații (personalul centralelor nucleare, operatorii de imagini medicale, chiar și însoțitorii de zbor care zboară frecvent) sunt limitați la 50 mSv pe an. • La Cernobîl, unii primii intervenienți au primit doze acute de până la 13.400 mSv, administrate în ore sau zile. A cauzat o boală severă cauzată de radiații și decese. Stevens a acumulat de peste 130 de ori doza de radiații a unei persoane medii pe întregul parcursul vieții; și de aproximativ 4–5 ori mai multe decât cele mai mari doze acute primite de unii primii intervenienți de la Cernobîl! Totuși, a trăit încă 21 de ani, murind la vârsta de 79 de ani din cauza unei boli de inimă (fără legătură cu radiațiile). Nu a dezvoltat niciodată cancer din cauza plutoniului și, deși a avut probleme stomacale continue și ulterior degenerescență spinală (posibil legată de plutoniu depus în oase), nu a avut boală acută de radiații sau efecte debilitante evidente. Diferența cheie era că doza sa masivă era cronică, răspândită lent pe parcursul decadelor de plutoniu înfipt în oase și organe. Dozele acute și mari, precum Cernobîlul, copleșesc mecanismele de reparare ale corpului și distrug celulele/țesuturile. Expunerea cronică la doze mici permite timp pentru repararea ADN-ului, făcând-o mai puțin letală. Acest caz scoate în evidență eșecuri etice masive în cercetarea timpurie a radiațiilor, dar și modul în care rata dozei modifică dramatic impactul radiațiilor. Cu cât o studiem mai mult, cu atât radiațiile devin mai nuanțate și fascinante.