Exemplele de virtute publică au devenit atât de rare încât, în loc să ne venerăm liderii ca posedând virtuțile sfinților sau ale lui Hristos, așa cum am făcut în istorie, suntem forțați să ne prezentăm dușmanii ca aliați răi ai unui Satan la propriu, iar eroii noștri fiind pur și simplu "mai puțin răi".

Pe măsură ce am pierdut credința în miracolul Euharistiei (sacrificiul victimei pure, victimei fără cușeală, victimei sfinte și, odată cu el, absolvirea păcatului), am înlocuit-o cu o linie de asamblare de a împovăra "oamenii răi" cu păcat colectiv, anihilându-i și întrebându-ne de ce nu suntem puri

Istoria nu este imprecisă în acest sens, aruncarea păcatului social asupra unui singur individ păcătos nu funcționează, nu a funcționat niciodată și nu va funcționa niciodată. Așa păcatul mic obișnuit devine păcat extraordinar pentru societate, pentru că suntem convinși că acest ritual pervers face ceva